Aston Villa, salvată de VAR la Londra, în meciul cu West Ham din Premier League
Echipa Aston Villa, ocupanta locului al patrulea în campionatul de fotbal al Angliei, a fost salvată de VAR în finalul meciului cu formaţia West Ham United, scor 1-1, disputat duminică la Londra, în cadrul etapei a 29-a din Premier League, potrivit Agerpres
West Ham a deschis scorul în prima repriză, prin Michail Antonio (29), aflat la prima sa reuşită în campionat de la finele lunii august, după ce o accidentare la genunchi i-a perturbat sezonul. Aston Villa a restabilit egalitatea în repriza secundă, prin Nicolo Zaniolo (79), însă oaspeţii au tremurat apoi în finalul jocului, când gazdele au reuşit să marcheze pentru a doua oară, însă golul a fost anulat de arbitrajul video pentru un henţ comis de Tomas Soucek, după o analiză de cinci minute a faze respective. Gruparea din Birmingham ocupă locul al patrulea în clasament, cu 56 de puncte, în timp ce West Ham se află pe poziţia a şaptea, cu 44 de puncte.
Rezultate: Sâmbătă
Luton Town – Nottingham Forest 1-1 Au marcat: Berry (89), respectiv Chris Wood (34). Burnley – Brentford 2-1 Au marcat: Bruun Larsen (10 – penalty), David Fofana (62), respectiv Vassbakk Ajer (83). Fulham – Tottenham Hotspur 3-0 Au marcat: Rodrigo Muniz Carvalho (42, 61), Lukic (49). Fundaşul Radu Drăguşin a fost integralist la Tottenham. Duminică West Ham United – Aston Villa 1-1 Au marcat: Michail Antonio (29), respectiv Zaniolo (79). Meciurile echipelor care au evoluat în weekend în Cupa Angliei au fost amânate. Clasament: 1. Arsenal Londra 64 puncte 2. FC Liverpool 64 3. Manchester City 63 4. Aston Villa 56 5. Tottenham Hotspur 53 6. Manchester United 47 7. West Ham United 44