Omagii din toată lumea pentru Franz Beckenbauer
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, şi cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, au transmis mesaje de condoleanţe şi au salutat activitatea şi moştenirea “Kaiserului” Franz Beckenbauer, care a murit, luni, la 78 de ani.
“Kaiserul” “a rămas întotdeauna modest”, în pofida “performanţelor şi triumfurilor care sunt gravate în istorie”, a scris Infantino pe Instagram “Primul căpitan care a ridicat actualul trofeu al Cupei Mondiale Fifa, în 1974, el a câştigat turneul şi ca selecţioner al Germaniei, în 1990”, a amintit Gianni Infantino.
“O persoană cu adevărat minunată, un prieten al fotbalului, un campion şi o adevărată legendă. Franz nu va fi uitat niciodată”, a menţionat şeful FIFA.