‘Patru meciuri cu porţile închise, o palmă dată fotbalului’
Clubul Dinamo afirmă că decizia Comisiei de Disciplină a FRF, prin care a fost sancţionat cu patru meciuri cu porţile închise, reprezintă o palmă dată fotbalului. Dinamo anunţă că va lupta cu toate forţele, transparent şi regulamentar, pentru dreptul suporterilor săi.
”Hotărârea de astăzi a Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) reprezintă o palmă dată fotbalului şi dărâmă eforturile făcute în ultimii ani de FRF, LPF, deţinători de drepturi, cluburi, sponsori, de a readuce publicul pe stadioanele noi construite de CNI, de a creşte media de spectatori în fiecare sezon, de a spera că suntem, şi cu fotbalul, în Uniunea Europeană. Susţinem necondiţionat descurajarea oricăror forme de violenţă pe stadioane şi considerăm că prevederile legale şi regulamentare trebuie aplicate, direct şi proporţional, celor responsabili de comiterea faptelor antisociale. Cu alte cuvinte, toleranţă zero! Nu este un limbaj împrumutat din campaniile electorale, este dovada că am avut întotdeauna o conduită corectă şi responsabilă, în deplin acord cu legislaţia şi normele de civilizaţie. Dinamo nu are în spate doar istorie şi performanţă, Dinamo de astăzi trăieşte pentru suporteri.
Ne vom căuta dreptatea prin comisii, prin avocaţi şi vom contesta această decizie luată după regulamente rămase de mulţi ani în vigoare. Patru etape cu “porţile închise” înseamnă final de sezon, pentru suporterii noştri, la meciurile disputate pe teren propriu, pe Arcul de Triumf sau pe Arena Naţională. Nu este normal, nu este o luptă corectă pentru toate cele 10 echipe de play-out! Interesul legitim al competiţiei este ca fiecare club să-şi poată apăra şansele pe teren, beneficiind de susţinerea propriilor fani.Faptele antisociale, văzute de o ţară întreagă, nu pot rămâne fără consecinţele legale fireşti. Jandarmii au partea lor de vină, clubul şi stewarzii, la fel.
Pe lângă sancţiunile individuale dictate împotriva celor direct responsabili, acceptăm suspendarea unor sectoare de tribună, însă nu putem fi de acord cu o interdicţie generală, aplicată global fanilor care au respectat normele de comportament în arenele sportive. Ei nu au nicio vină! Urmează opt etape, opt finale în care se poate decide destinul echipei pe termen mediu şi lung. Ar fi, însă, injust, ca fanii noştri, celebri în toată lumea pentru pasiune şi creativitate, să nu îşi poată încuraja echipa favorită. Dinamo va lupta cu toate forţele, transparent şi regulamentar, pentru dreptul suporterilor noştri de a fi alături de echipă, în tribune, meci de meci”, a precizat clubul Dinamo. Echipele Dinamo şi UTA Arad vor juca patru meciuri fără spectatori ca urmare a incidentelor petrecute la meciul direct, disputat la 8 martie, în etapa a 30-a din Superligă, a decis, miercuri, Comisia de Disciplină a FRF. De asemenea, ambele grupări au primit câte o penalitate sportivă de 100.000 de lei. Şi clubul UTA Arad anunţă că va face apel la această decizie.