Dinamo și UTA Arad nu au fost iertate de sancțiune
Dinamo București va juca ultimele meciuri de pe teren propriu din play out-ul Superligii fără spectatori. Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal a respins apelul făcut de Dinamo. Sancțiunea similară primită de UTA Arad rămâne și ea în vigoare.
Dinamo București și UTA Arad au fost sancționate de Comisia de Disciplină a FRF cu 4 etape suspendare a accesului propriilor suporteri la meciurile de pe terenul propriu, în urma unei altercații între ultrașii celor două grupări, înainte de meciul direct, de la începutul lunii martie, conform News.ro. Ambele cluburi au făcut apel, însă Comisia de Recurs a decis marți menținerea sancțiunii. Cele două echipe pot ataca decizia la TAS în termen de 21 de zile. Dinamo București mai are de jucat trei meciuri pe teren propriu în actuala ediție a campionatului, cu Poli Iași, Voluntari și UTA Arad, după ce a ispășit deja o etapă de suspendare, la meciul cu Petrolul Ploiești.
La aceste meciuri vor putea intra pe stadion doar copii cu vârsta de de maxim 14 ani. Dinamo ocupă momentan locul 15 în Superligă, loc direct retrogradabil, aportul suporterilor putând fi unul important în privința salvării de la retrogradare. UTA mai are la rândul ei trei meciuri pe teren propriu cu Hermannstadt, Oțelul Galați și FCU Craiova, având și arădenii un joc disputat fără suporteri. Bănățenii sunt acum pe prima poziție în clasamentul play out-ului.