Curățenia de primăvară a început la Oţelul Galaţi. Dorinel Munteanu renunţă la 7 jucători
Antrenorul echipei de fotbal Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a decis să treacă pe lista de transferuri şapte jucători din lotul utilizat în prima parte a sezonului, chiar dacă doi dintre aceştia, Andrei Rus şi Costin Ghiocel, vor face pregătirea de iarnă alături de formaţia gălăţeană. “Tehnicianul Dorinel Munteanu a stabilit ca şapte dintre jucătorii din lotul utilizat în anul 2023 să fie trecuţi pe lista de transferuri. Este vorba despre fundaşii Andrei Rus, Costin Ghiocel (ambii, convocaţi pentru cantonamentul de la Vatra Dornei), Dan Panait, Rosario Latouchent, mijlocaşii Pablo Gaitan şi Ariel Lopez şi de atacantul Ilia Dimitrov”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al echipei Oţelul Galaţi.
Oţelul Galaţi a plecat joi într-un cantonament la Vatra Dornei, staţiunea montană în care s-a pregătit şi anii trecuţi sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu. Lotul este compus din 25 de jucători, însă în zilele următoare sunt aşteptaţi şi câţiva fotbalişti noi, primul, un atacant sârb, urmând să ajungă joi la Galaţi pentru vizita medicală.
Reveniţi după scurta vacanţă de iarnă, elevii lui Dorinel Munteanu se vor pregăti la Vatra Dornei până pe data de 13 ianuarie. Ulterior, până la startul sezonului de iarnă-primăvară, este posibil ca Oţelul să susţină cel puţin un joc de verificare, primul meci oficial pe 2024 fiind programat la FC Voluntari pe 22 ianuarie.Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi a ales un lot de 25 de jucători pentru această perioadă, cu menţiunea că mijlocaşul Ionuţ Neagu a fost nevoit să rămână acasă din cauza unei accidentări. “Ne cunoaştem foarte bine punctele forte şi pe cele slabe şi încercăm din răsputeri să întărim echipa pentru meciurile care urmează de la finalul acestei luni încolo. Îmi doresc din partea tuturor să tragă tare la munte, am mare încredere în ei, inclusiv în cei noi care ni se vor alătura”, a declarat Dorinel Munteanu. Lotul echipei Oţelul Galaţi pentru cantonamentul de la Vatra Dornei: Cosmin Dur-Bozoancă, Relu Stoian, Gabriel Ursu – portari, Mihai Adăscăliţei, Jonathan Cisse, Ştefan Farcaş (revenit după împrumutul la Unirea Braniştea), Costin Ghiocel, Dragan Lovric, Iustin Neacşu, Andrei Rus, Joao Serrao, Miguel Silva, Francois Yabre, Milen Jelev – fundaşi, Ştefan Bodişteanu, Denis Bordun, Juri Cisotti, Vasile Jardan, Frederic Maciel, Răzvan Tănasă, Samuel Teles, Diego Zivulic – mijlocaşi, George Cîrjan, Kehinde Fatai, Alexandru Pop – atacanţi.