Vrem să câştigăm, dar trebuie să fim echilibraţi
|

Vrem să câştigăm, dar trebuie să fim echilibraţi

Tehnicianul Tony Da Silva susţine că Politehnica Iaşi va juca la victorie meciul decisiv cu Petrolul Ploieşti din ultima etapă a Ligii Naţionale la fotbal, el adăugând că pe parcursul partidei nu va urmări rezultatele din celelalte jocuri, potrivit news.ro

Tony Da Silva a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în fiecare meci, echipa Politehnica Iaşi pe care o antrenează se bate pentru cele trei puncte şi la fel se va întâmpla şi duminică în partida cu Petrolul, în urma căreia se va stabili dacă echipa ieşeană rămâne sau nu în prima ligă. ”Noi toţi vrem să câştigăm, dar trebuie să fim echilibraţi. Am spus că luptăm până la ultimul fluier şi aşa se va întâmpla. Nu am nici o emoţie, fiecare meci este important. Putem să ne salvăm direct de la retrogradare după acest meci, dar putem şi să câştigăm meciul cu Petrolul şi să mergem la baraj”, a afirmat antrenorul Tony Da Silva. El a spus că în timpul meciului nu va fi preocupat să afle scorurile din celelalte partide. ”Sunt încrezător, e important ceea ce facem noi în teren”, a adăugat tehnicianul ieşenilor. Politehnica Iaşi va întâlni duminică de la ora 21.30 în Copou echipa Petrolul Ploieşti în ultima etapă a play-off-ului primei ligi la fotbal.

Echipa ieşeană ocupă locul opt în clasament, poziţie care asigură prezenţa la barajul pentru menţinerea în prima ligă.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *