Sancţiuni anunţate de Jandarmeria Bucureşti după meciul echipei naţionale cu Bulgaria. A fost sancţionată şi societatea de pază şi protecţie
Jandarmeria Bucureşti anunţă că la finalul partidei România – Bulgaria s-au aplicat patru sancţiuni contravenţionale, dintre care una societăţii de pază şi protecţie, informează News.ro.
Cele patru sancţiuni sunt în valoare totală de 4.000 de lei. Cea aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, de 2.000 de lei, a fost pentru nerespectarea obligaţiilor ce-i revin. Jandarmeria Capitalei a mai anunţat că s-a constatat şi întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul meci susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua.