Cezar Creţu a câştigat turneul ITF de la Oradea
Tenismanul Cezar Creţu, principalul favorit, a câştigat turneul ITF de la Oradea, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari şi organizat de CSM Oradea, duminică, după ce l-a învins pe Gabi Adrian Boitan, cap de serie numărul trei, cu 7-6 (7/4), 6-4, potrivit Agerpres.
Creţu (397 ATP) a avut nevoie de două ore şi 15 minute pentru a obţine victoria, o contribuţie având şi cele opt duble greşeli comise de adversarul său. Fiecare jucător a reuşit câte 6 aşi. Boitan (387 ATP) şi Creţu nu s-au mai înfruntat până acum în circuitul mondial. Pentru Creţu acesta este al şaselea titlu ITF din carieră şi primul din 2024. Cu o singură excepţie, Antalya (2023), toate au fost obţinute în România.