Naţionala de handbal masculin tineret a României a învins Cehia, în al treilea meci al grupei D de la Campionatul European
|

Naţionala de handbal masculin tineret a României a învins Cehia, în al treilea meci al grupei D de la Campionatul European

Naţionala de handbal masculin tineret a României a învins sâmbătă, la Celje, scor 33-32 (22-17), reprezentativa Cehiei, în al treilea meci al grupei D de la Campionatul European. Tricolorii încheie pe locul 3 şi vor juca meciuri de clasament final, conform news.ro.

Principalii marcatori ai României au fost Stanciuc 11 goluri, Golea 5, Radu 4. Golul victoriei a fost marcat de Stanciuc, cu câteva secunde înainte de final. Tot sâmbătă se va juca meciul pentru locul I în grupa D, între neînvinsele Norvegia şi Ungaria. În primele meciuri din grupă, România a cedat în faţa Norvegiei, scor 27-35, şi cu Ungaria, scor 26-32.

La start s-au aflat 24 de echipe, împărţite în şase grupe. Doar prima clasată în fiecare grupă şi alte două echipe de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament se vor califica mai departe, iar meciurile din 15, 16 şi 18 iulie vor decide apoi semifinalistele. Semifinalele CE U20 vor avea loc în 19 iulie, iar finala pentru trofeu în 21 iulie. Se vor disputa şi meciuri pentru clasarea finală până la locul 24.
Deţinătoarea trofeului este Spania.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *