Sprinterul Noureddine Hadid, participant la JO de la Paris, a fost arestat pentru că a dezertat din armata libaneză
|

Sprinterul Noureddine Hadid, participant la JO de la Paris, a fost arestat pentru că a dezertat din armata libaneză

Sprinterul Noureddine Hadid, desemnat reprezentantul Libanului în proba de 100 m de la Jocurile Olimpice de la Paris, ispăşeşte o pedeapsă de zece zile de închisoare pentru că a dezertat din armata libaneză, a anunţat, sâmbătă, o sursă judiciară, citată de AFP.

Conform acestei surse, atletul de 31 de ani, care este şi militar, “este deţinut de armata libaneză de la sosirea sa în urmă cu câteva zile în Liban şi ipăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de zece zile pentru dezertare din forţele armate libaneze fără să demisioneze”.

Conform aceleeaşi surse, Hadid îşi ispăşeşte pedeapsa la centrul sportiv superior al armatei, unde servea înainte de dezertare.”Sperăm ca Hadid să fie graţiat de responsabilii armatei, cu atât mai mult cu cât el reprezintă naţiunea noastră în forumul sportiv cel mai important, respectiv la Jocurile Olimpice”, a spus preşedintele Federaţiei libaneze de atletism, Roland Saadeh. Noureddine Hadid a părăsit Libanul la finele lui 2023 pentru a locui în Franţa şi pentru a participa la competiţii sportive în 2024. El ar urma să fie port-drapelul Libanului la ceremonia de deschidere a JO, pe 26 iulie, şi să participe la cursa de 100 m.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *