Andrei Muntean – Plec cu inima împăcată că am făcut tot ce a ţinut de mine
|

Andrei Muntean – Plec cu inima împăcată că am făcut tot ce a ţinut de mine

Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Gimnastul Andrei Muntean, a afirmat, sâmbătă, după ce a concurat în calificări la paralele, în prima subdiviziune a concursului masculin de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, că este împăcat cu gândul că va părăsi competiţia supremă cu inima împăcată că a făcut tot ce a depins de el.

“A fost un concurs spectaculos. Pentru mine nu pot spune că a fost foarte bun, mi-aş fi dorit să am o notă mai mare. Am avut câteva greşeli care m-au costat, dar pot spune că am intrat cu zâmbetul pe buze, am vrut să am o atitudine bună, să mă bucur de concurs şi am reuşit să fac acest lucru. Dar la final mi-aş fi dorit să fie o notă mai mare sau o execuţie mai bună, dar aşa se întâmplă în concursuri câteodată. Nu mi-a scăzut din dificultate, mi-a scăzut la execuţie. Puteam să obţin o execuţie mai mare dacă nu greşeam chiar înainte de coborâre, am avut mici ezitări, nu foarte mari, dar au costat la sfârşitul exerciţiului şi din cauza aceasta a fost şi nota mai mică. Am venit cu dorinţa de a prinde o finală şi de a mă bucura şi de a-i bucura pe toţi de acasă. Oarecum sunt împăcat cu gândul că am făcut tot ce am putut eu, că m-am dăruit în totalitatea la antrenamente şi în competiţie. Vreau să plec cu gânduri bune şi cu inima împăcată de aici că am făcut tot ce a ţinut de mine”, a declarat Muntean.   Acesta a precizat că a încercat să se bucure de experienţa de la Jocurile Olimpice şi de faptul că a reprezentat România în concursul de gimnastică masculină. “Eu am încercat să mă bucur la maxim de tot ce înseamnă Jocurile Olimpice şi mă voi bucura în continuare. Cu gândul ăsta am venit aici, mi-am dorit din suflet să mă bucur, pentru că nu ştiu dacă este ultima Olimpiadă sau nu, dar m-am gândit să o iau ca şi cum ar fi ultima, să mă bucur de tot ce înseamnă Jocurile Olimpice, tot ce înseamnă această competiţie importantă. Tot ce a fost astăzi în sală a fost extraordinar, toţi băieţii au fost extraordinari şi toată lumea a dat tot ce a avut mai bun. Eu nu ştiu dacă am fost vreodată mulţumit de exerciţiul pe care l-am făcut, întotdeauna mi-am dorit să ating perfecţiunea, mi-am dorit să fac un exerciţiu perfect, însă astăzi pot spune că după toate problemele de sănătate cu umerii, pe care le-am avut în ultima perioadă, pot spune că a fost un exerciţiu nu ştiu dacă satisfăcător, dar un exerciţiu de care sunt mândru. Mă bucur că am reprezentat România cu capul sus şi sper ca toţi cei de acasă care m-au urmărit să fie mândri de mine”, a adăugat Muntean. Întrebat dacă a meritat patru ani de muncă pentru a fi prezent în concurs doar în prima zi a Jocurilor Olimpice, Muntean a spus: “Merită în primul rând pentru că sunt aici. Am ajuns aici şi ştiu că tot ce a ţinut de mine în antrenament am făcut, în sala de concurs, merită fiecare moment. Am mai concurat în această arenă. Este incredibilă atmosfera care se creează aici. Mi-aş fi dorit să prind o finală, să mă bucur din nou de aceste momente, dar din păcate nu a fost aşa cum mi-am dorit. A fost prima zi a Jocurilor Olimpice, mă bucur că am deschis aceste Jocuri. Le urez tuturor celor care vor concura să aibă rezultatele dorite”.

  El şi-ar dori ca gimnastica masculină românească să crească pe viitor şi s-a arătat optimist din acest punct de vedere.”Eu îmi doresc ca pe viitor lucrurile să meargă din ce în ce mai bine. Toată lumea ştie că nu este drumul pe care ni l-am dorit. Dar eu îmi doresc să vină cât mai mulţi copii în sălile de gimnastică, pentru că este nevoie de sport în primul rând, astfel încât să ajungem pe viitor din nou acolo unde am fost şi unde ne dorim să fim. Mereu sunt optimist şi am încredere că cei care sunt capabili să facă ceva vor face”, a adăugat acesta. Sportivul român nu a participat la Cceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, având concurs în ziua următoare, dar a afirmat că s-a simţit mândru că gimnastica românească a fost reprezentată de Nadia Comăneci la cel mai înalt nivel. “Nu am fost aseară la ceremonie, este mai dificil, pentru noi care intrăm în prima zi în competiţie, pentru că trebuie să ne odihnim. Am venit aici să concurăm, să reprezentăm ţara cât putem de bine, dar chiar dacă nu am fost la deschidere ne-am bucurat de tot ce a însemnat concursul de aici şi de tot ce înseamnă Jocurile Olimpice. Nu sunt cuvinte să descriu faptul că Nadia a reprezentat România la deschiderea Jocurilor Olimpice, este o onoare pentru noi să avem astfel de oameni alături de noi. Şi mă bucur că lumea apreciază asta. A fost un moment extraordinar”, a mai spus Andrei Muntean. Sportivul român Andrei Muntean a fost notat cu 14,366 în calificările de la paralele, sâmbătă, iar la finalul primei subdiviziuni în care a concurat se afla pe poziţia a 7-a, cu slabe şanse de calificare, având în vedere că urmau alte două subdiviziuni, cu sportivi mult mai bine cotaţi.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *