FCSB – UTA Arad 2-0
|

FCSB – UTA Arad 2-0

Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia arădeană UTA, în etapa a opta din Superligă.

Arădenii au început meciul de pe Arcul de Triumf cu o ratare uriaşă a lui Kadiri, şut peste poartă din careu, dintr-o poziţie excelentă, în minutul 2. Cei care au deschis scorul au fost însă jucătorii echipei gazdă, în minutul 16, când Octavian Popescu a centrat şi Ngezana a înscris cu o lovitură de cap. Portarul Robert Popa a prins balonul la lovitura de cap a lui Lixandru, din minutul 27, şi la pauză bucureştenii au intrat în avantaj la pauză. După reluare, Cîmpanu a trimis puţin pe lângă poarta lui Târnovanu, în minutul 54. Un minut mai târziu arbitrul a dictat penalti pentru un henţ al lui Conte, analiza VAR a confirmat lovitura de pedeapsă, însă Alexandru Băluţă a executat slab şi Robert Popa a respins. Totuşi, Băluţă a profitat de o pasă a lui Daniel Popa şi a marcat pentru 2-0 în minutul 87, aducând a doua victorie în Superligă pentru FCSB, care urcă pe locul 9, cu 8 puncte. UTA Arad este pe 13, cu 7 puncte. Lixandru, mijlocaşul de la FCSB, s-a accidentat şi va rata, probabil, convocarea la echipa naţională a României, scrie news.ro. FCSB: Târnovanu – V. Creţu (Baeten 46), Ngezana, Dawa, Panţîru – Lixandru (Edjouma 60), Baba Alhassan – M. Ştefănescu (Miculescu 46), Al. Băluţă, Oct. Popescu (Pantea 46) – D. Popa. ANTRENOR: Elias Charalambous UTA ARAD: R. Popa – Dozi, I. Conte, Paulolo, Trif – Cîmpanu (R. Cristea 82), Hrezdac, Van Durmen (Joao Pedro 82), V. Costache (Ghezali 64) – Fabry (Ezekiel 77), Kadiri (Dumiter 77). ANTRENOR: Mircea Rednic Cartonaşe galbene: Baba Alhassan 70 / Dozi 15 Arbitri: George Găman – Adrian Popescu, Marius Badea – Robert Avram

Arbitri VAR: Adrian Cojocaru – Sebastian Gheorghe Observator: Eduard Dumitrescu

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *