West Ham United speră să poată conta pe Fullkrug în partida cu Fulham
|

West Ham United speră să poată conta pe Fullkrug în partida cu Fulham

Atacantul lui West Ham United, Niclas Fullkrug, ar putea juca în acest weekend în partida cu Fulham din Premier League, în ciuda accidentării suferite când era la naţionala Germaniei, scrie DPA.

Fullkrug, sosit la londonezi în această vară de la Borussia Dortmund, a marcat primul gol în victoria Germaniei cu 5-0 în Liga Naţiunilor în faţa Ungariei. Atacantul a ieşit însă de pe teren în repriza a doua şchiopătând şi acuzând probleme la gambă şi nu a evoluat în partida cu Olanda (2-2) de marţi seara. Mai mult, selecţionerul Julian Nagelsmann a opinat că acesta nu va mai fi apt de joc o perioadă nici pentru echipa sa de club. Cu toate acestea, Julen Lopetegui, antrenorul “ciocănarilor”, nu a exclus ca internaţionalul german să fie pe teren încă din primul minut în meciul de sâmbătă de pe Craven Cottage. “Are o mică problemă, dar vom vedea. Îl evaluăm, ieri a fost un pic mai bine, vineri vom lua o decizie. La antrenament se comportă foarte bine”, a spus Lopetegui. West Ham United este pe locul 13 după 3 etape din actuala ediţie a Premier League.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *