Nu este obiectivul meu, a spus Djokovic despre Turneul Campionilor
|

Nu este obiectivul meu, a spus Djokovic despre Turneul Campionilor

“Nu este obiectivul meu”, a declarat tenismanul sârb Novak Djokovic despre Turneul Campionilor, când a fost întrebat de presă despre felul cum va arăta pentru el finalul sezonului, relatează site-ul eurosport.fr, potrivit Agerpres.

După ce a ajutat Serbia să-şi salveze locul în grupa mondială a Cupei Davis datorită victoriei cu 3-0 împotriva Greciei în barajul de la Belgrad, Djokovic a asigurat că prezenţa la Turneul Campionilor, ce va avea loc la Torino, nu este importantă pentru el. În acest moment al sezonului, prezenţa lui Djokovic la Turneul Campionilor de obicei nu mai este sub semnul întrebării. Dar în afară de titlul său olimpic de la Paris, poate ultimul mare vis al carierei pe care a reuşit să-l realizeze, Novak Djokovic are un sezon 2024 dificil, ţinând cont de standardele sale. Sârbul nu a câştigat niciun titlu de Mare Şlem în acest an, ceea ce nu i s-a mai întâmplat din 2017, şi se află pe locul 9 ATP Race for Torino. Sârbul nu ştie cum va arăta pentru el finalul sezonului, în afara de un meci demonstrativ împotriva lui Grigor Dimitrov, marţi, la Sofia, şi de participarea la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai (2-13 octombrie). “Voi vedea ce voi face. De-a lungul carierei, mi-am planificat întregul program cu şase luni înainte. Dar în prezent, nu este cazul. Acum, este mai spontan. În primul rând, am nevoie să mă refac fizic, emoţional şi mental înainte de a mă gândi măcar la ce vreau să fac în continuare”, le-a spus Djokovic jurnaliştilor sârbi. “Torino nu este deloc obiectivul meu, să fiu sincer. Nu alerg după Turneul Campionilor, nu alerg după clasament. Din punctul meu de vedere, am terminat cu aceste turnee”, a spus Djokovic zâmbind. “Nu pot spune acum dacă voi juca la alte turnee în acest an. Principalele mele priorităţi sunt să joc pentru echipa mea naţională şi în turneele de Mare Şlem. Toate celelalte sunt mai puţin importante”, a continuat el.

De şapte ori câştigător al Turneului Campionilor, Djokovic a doborât la ediţia de anul trecut recordul pe care îl deţinea împreună cu Roger Federer, astfel că nu mai are mare lucru de câştigat la această competiţie. Se pune întrebarea dacă el va participa la turneul de la Paris-Bercy, unde este deţinătorul titlului. Potrivit eurosport.fr, campionul olimpic ar putea pune capăt mai devreme sezonului său, pentru a ataca în condiţii mai bune turneele de Mare Şlem anul viitor.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *