Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena / Care este starea de sănătate a miliardarului
|

Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena / Care este starea de sănătate a miliardarului

Miliardarul Ion Țiriac (85 de ani) se confruntă cu probleme de sănătate! Conform as.ro, Ion Țiriac a acuzat probleme de sănătate și a ales să plece din România pentru a se trata.

Omul de afaceri a ajuns la un spital din Viena, capitala Austriei, acolo unde a fost internat. Din fericire, starea de sănătate a miliardarului român nu este gravă, susține sursa citată, însă rămâne sub observație. În trecut, Ion Țiriac a mai fost internat timp de 8 zile într-o clinică din Germania, în momentul în care a contactat virusul COVID-19. „Am avut Covid, am fost unul dintre primii. Am luat în Statele Unite. N-am știut că l-am avut, n-am știut că îl port în spate. Imediat feciorul meu cel mare m-a adus în Europa. A trebuit să mă țină în spital opt zile, nu știu de ce. Dar nu în România, în Germania. Apoi m-am săturat și am venit acasă. E adevărat că am mai stat aproape o lună pe un teren de vânătoare, fără să fac nimic. În fiecare zi vânam de acolo, pentru că sătenii erau cam înghesuiți cu carnea”, declara Ion Țiriac la vremea respectivă.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *