Cei mai buni dansatori sportivi se vor întrece la Sibiu la Transylvanian Grand Prix
|

Cei mai buni dansatori sportivi se vor întrece la Sibiu la Transylvanian Grand Prix

Cei mai buni dansatori sportivi din ţară şi din străinătate sunt aşteptaţi, în perioada 1-3 noiembrie, la Transylvanian Grand Prix, cel mai important eveniment de profil al anului, care se va desfăşura la Sala Transilvania din Sibiu, au anunţat organizatorii printr-un comunicat de presă, conform Agerpres.

“Evenimentul, unul dintre cele mai mari de acest tip din Europa, a debutat în 2013 la Braşov şi s-a stabilit definitiv în Sibiu din 2015, găzduind de-a lungul anilor 15 campionate mondiale şi europene. În premieră anul acesta, sâmbătă, 2 noiembrie, Mielle Bibescu Live Band va susţine un spectacol live, acompaniind evoluţiile celor mai talentaţi dansatori din lume, într-o seară memorabilă. Duminică, 3 noiembrie, publicul va avea ocazia să urmărească Campionatul European de Senior I Standard, unde perechi din România şi din alte ţări europene se vor întrece pentru titlul de campioni”, precizează sursa citată. La competiţiile din cadrul Transylvanian Grand Prix 2024 vor participa sportivi din peste 42 de ţări, acoperind secţiunile de Open Standard şi Latino, structurate pe categorii de vârstă: Juvenil/Copii I (6-11 ani), Juniori I (12-13 ani), Junior II (14-15 ani), Tineret (16-18 ani) şi Adulţi (19-34 ani). Peste 500 de perechi de dansatori vor evolua pe parchet, fiind arbitraţi de 60 de oficiali internaţionali şi peste 50 de arbitri români, dintr-un total de 30 de ţări. “Printre cele mai bine clasate perechi din competiţia de Latino se numără Alexandru Miculescu şi Andra Păcurar (locul 3 mondial), Eric Testa şi Federica Brezzo din Italia (locul 8 mondial), echipa din Germania Daniel Dingis/Alessia Gigli, ocupanţii poziţiei 13, şi Mihai Alexandru Cristian/Georgiana Barbu din România, ocupanţii poziţiei cu numărul 15, precum şi multe alte echipe de top din lume. În categoria Standard, competiţia este intensă, iar toţi ochii vor fi aţintiţi pe perechea Rareş Cojoc şi Andreea Matei, din România, actuali vicecampioni mondiali şi ocupanţi ai locului 1 mondial, o premieră pentru dansul sportiv din România”, au transmis organizatorii. Transylvanian Grand Prix 2024 se desfăşoară între 1 şi 3 noiembrie, cu începerea concursurilor zilnice la ora 9,00 şi până la ora 22,00. Gale finale ale competiţiei vor avea loc sâmbătă şi duminică, de la ora 19,00. Pentru toţi pasionaţii de dans sportiv, organizatorii au pregătit o transmisiune live multicam, disponibilă pe site-ul oficial al evenimentului, www.transylvaniangrandprix.ro, şi live pe TVR Sport. Biletele pentru Transylvanian Grand Prix 2024 sunt disponibile pe kompostor.ro şi pot fi achiziţionate şi la intrarea în Sala Transilvania.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *