A murit multipla campioană Maria Alexandru, o legendă a tenisului de masă
Multipla medialiată mondială la tenis de masă, Maria Alexandru, a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani, a anunţat, miercuri, Federația Română de Tenis de Masă, conform News.ro. „Legendă a tenisului de masă, MARIA ALEXANDRU rămâne în memoria noastră prin performanţele sale remarcabile, o sportivă care a scris istorie în tenis de masă şi în lumea sportului”, a precizat FR Tenis de Masă. Maria Alexandru a câştigat 12 medalii la Campionatele Mondiale – 3 de aur, 5 de argint şi 4 de bronz, 16 medalii la Campionatele Europene – 4 de aur, 5 de argint şi 7 de bronz, şi de 12 ori Open-ul Angliei, dar şi alte nenumărate medalii la alte competiţii internaţionale şi la campionatele naţionale. Maestră emerită a sportului, distinsă cu “Ordinul Muncii clasa I”, Maria Alexandru a fost una dintre cele mai titrate sportive ale tenisului de masă european şi mondial. S-a retras devreme din viaţa publică, a preferat să fie discretă şi s-a stins acasă, alaturi fiindu-i prietena cea mai bună. Fosta sportivă va fi înmormântată la Băile Herculane, lângă familie.