România-Cehia 29-28, în prima partidă a tricolorelor la Campionatul European
România s-a impus, la Debrecen, în Ungaria, cu 29-28 în primul meci de la Campionatul European de handbal feminin, potrivit mediafax. „Deşi au fost conduse la şase goluri în prima repriză, jucătoarele noastre au revenit spectaculos pe final și au reușit să câștige prima partidă de la Campionatul European”, a transmis Federația Română de Handbal. Aceasta a mulțumit suporterilor României prezenți în tribunele sălii Fonix Arena din Debrecen. România va juca cu Muntenegru duminică, de la ora 19.00, și cu Serbia marți, tot de la ora 19.00. Echipa națională de handbal feminin este repartizată în Grupa B, alături de Cehia, Muntenegru și Serbia și va disputa jocurile la Debrecen. Competiția are loc în trei țări, Ungaria, Austria și Elveția, în perioada 28 noiembrie – 15 decembrie.
Ediția din acest an este una specială, având în premieră la start 24 de echipe, meciurile fiind găzduite la Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F). Primele două echipe din fiecare grupă se califică în faza grupelor principale. Meciurile din grupele principale se vor juca la Debrecen şi Viena.