Anca Todoni şi Luca Preda, desemnaţi jucătorii anului 2024 la Gala Federaţiei Române de Tenis
|

Anca Todoni şi Luca Preda, desemnaţi jucătorii anului 2024 la Gala Federaţiei Române de Tenis

Anca Todoni, locul 118 WTA, şi Luca Preda (18 ani), locul 7 ITF Junior Ranking, au fost desemnaţi cei mai buni jucători români ai anului 2024, în cadrul Galei Federaţiei Române de Tenis, care a avut loc, miercuri seara, la un restaurant din Capitală, potrivit Agerpres. Anca Todoni a câştigat două turnee WTA 125 în acest an, la Bari (Italia) şi la Santa Cruz (Bolivia). Luca Preda a participat la Turneul Campionilor pentru juniori (ITF Junior Finals), de la Chengdu (China), jucând finala mică. Titlul de Sportivul Anului Tennis Europe a fost înmânat lui Yannick Alexandrescu, campion european la categoria Under-16. Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră a fost primit de Raluca Olaru, care a anunţat că îşi încheie cariera de jucătoare.

În cadrul galei Federaţiei Române de Tenis a fost premiată echipa de Billie Jean King Cup a României pentru parcursul din acest an: Monica Niculescu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Anca Todoni, căpitanul Horia Tecău şi antrenoarea Alina Cercel. Maia Burcescu, Giulia Safina Popa, Ştefania Boian şi antrenorul Ady Avram au primit distincţii pentru Campionatele Europene pe echipe U16 şi pentru parcursul din Billie Jean King Cup pentru junioare, respectiv Yannick Alexandrescu, Alejandro Berge, Cezar Bentzel, Radu Popescu (antrenor), pentru Cupa Davis la juniori.
Pentru cel mai bun parcurs la Campionatul European au primit premii jucătorii Luca Preda, Ştefan Haită, Ruxandra Bertea şi Diana Simionescu.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *