Daniel Yule a câştigat slalomul masculin de la Chamonix, Franța, contând pentru Cupa Mondială de schi alpin
Elveţianul Daniel Yule a câştigat duminică slalomul masculin de la Chamonix (Franţa), contând pentru Cupa Mondială de schi alpin, după o recuperare spectaculoasă în manşa secundă. Clasat pe locul 30 şi ultimul calificat – la limită – după o primă manşă complet ratată, Daniel Yule a profitat de condiţiile bune ale pistei la startul celei de-a doua manşe şi nu a mai putut fi depăşit apoi în clasament de ceilalţi schiori.
Pe locul secund s-a clasat compatriotul său Loic Meillard, la 16/100, în timp ce campionul olimpic francez Clement Noel, care a dominat prima manşă, a ocupat în final poziţia a treia, la 18/100.
Este pentru prima oară în istoria Cupei Mondiale când un schior clasat pe locul 30 în prima manşă reuşeşte să câştige un concurs de slalom.Slalomul de la Chamonix a fost singura probă de schi alpin care s-a putut desfăşura în acest weekend, în condiţiile în care cele două coborâri programate vineri şi sâmbătă au fost anulate din cauza temperaturilor neobişnuit de ridicate, care au făcut imposibilă desfăşurarea acestora în condiţii bune. În Cupa Mondială feminină, au fost anulate, din acelaşi motiv, cele două probe (coborâre şi slalom uriaş) programate la Garmisch-Partenkirchen (Germania). Circuitul masculin de schi alpin va continua sâmbăta viitoare la Bansko, în Bulgaria, cu două probe, un slalom uriaş şi un slalom. Clasamentul slalomului masculin de la Chamonix:1. Daniel Yule (Elveţia) 1:36.24 (49.02 + 47.22)2. Loic Meillard (Elveţia) 1:36.40 (47.80 + 48.60)3. Clément Noel (Franţa) 1:36.42 (47.09 + 49.33)4. Manuel Feller (Austria) 1:36.58 (47.49 + 49.09)5. Dominik Raschner (Austria) 1:36.61 (47.91 + 48.70)5. Henrik Kristoffersen (Norvegia) 1:36.61 (48.03 + 48.58)…. Clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin:1. Marco Odermatt (Elveţia) 1.406 puncte2. Cyprien Sarrazin (Franţa) 6843. Manuel Feller (Austria) 6094. Vincent Kriechmayr (Austria) 4875. Loic Meillard (ElveţiaI) 478…. Clasamentul Cupei Mondiale de slalom:1. Manuel Feller (Austria) 490 puncte2. Linus Strasser (Germania) 3263. Daniel Yule (Elveţia) 2854. Clément Noel (Franţa) 2725. Timon Haugan (Norvegia) 260