Naomi Osaka admite că l-a copiat pe Novak Djokovic pentru a reuşi să revină în top
|

Naomi Osaka admite că l-a copiat pe Novak Djokovic pentru a reuşi să revină în top

Jucătoarea japoneză Naomi Osaka, fostă număr unu mondial, a admis că l-a avut ca sursă de inspiraţie pe sârbul Novak Djokovic în încercarea de a reveni în top, după o absenţă de 15 luni de pe terenurile de tenis, perioadă în care a adus pe lume primul ei copil, scrie Reuters, potrivit Agerpres.
Osaka, în vârstă de 26 de ani, s-a chinuit să-şi găsească ritmul după întoarcerea în circuit, luna trecută. Săptămâna aceasta, la Doha, ea a reuşit să obţină două victorii consecutive, pentru prima dată începând din martie 2022. Înaintea sosirii în Qatar, Osaka a fost eliminată în turul secund la Brisbane, turneul care a marcat revenirea sa în competiţie, iar apoi s-a înclinat în primul tur la Australian Open şi la Abu Dhabi. La Doha, jucătoarea niponă a învins-o în primul tur pe Caroline Garcia din Franţa, cap de serie numărul 15, în faţa căreia se înclinase la Australian Open, iar marţi a trecut cu 6-3, 7-6 (11/9) de croata Petra Martic, calificându-se în optimile de finală.

Se pare că o ajustare tehnică a ajutat-o pe Osaka. “Mi-am schimbat returul, nu vreau să spun stilul, ci forma. Înainte făceam un pas, un pas şi apoi săream, dar acum sar doar cu ambele picioare, pentru că se pare că Djokovic face asta, aşa că de ce să nu-l copiez pe cel mai bun din lume?”, a explicat ea. Naomi Osaka, care a câştigat ultima dată două meciuri consecutive la Miami Open 2022, a spus că o conversaţie cu antrenorul Wim Fissette a declanşat ajustările în jocul ei.

“A fost frustrant, ştiind că serviciul meu este unul dintre cele mai bune, îndrăznesc să spun, din lume. Dar mi-am dorit foarte mult să lucrez la lucrurile despre care ştiu că ar trebui să fie mult mai bune, iar returul a fost unul dintre ele. Am vorbit mult despre asta în extrasezon şi după ce am plecat de la Melbourne neapărat trebuia să-l îmbunătăţesc”, a mai spus japoneza. Naomi Osaka o înfrunta miercuri pe ucraineanca Lesia Ţurenko în optimile de finală la Doha.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *