Nadal are ca obiective în 2024 Jocurile Olimpice şi Roland Garros şi crede că Novak Djokovici este cel mai bun jucător de tenis din lume
Fostul număr 1 mondial Rafael Nadal a declarat, miercuri, într-un interviu, că Roland Garros şi Jocurile Olimpice se numără printre obiectivele sale, deşi a precizat că nu s-a decis încă dacă 2024 va fi ultimul său an, relatează AFP, potrvit news.ro.
“Nu m-am decis 100% (…), nu ştiu ce competiţii mai am de jucat, bănuiesc că nu sunt multe, dar nu pot confirma”, a răspuns Nadal la postul de televiziune spaniol La Sexta. “Poate că în trei luni voi fi sănătos, îmi va plăcea şi aş vrea să continui”, dar “având în vedere istoricul meu, îmi este greu să prevăd acest scenariu”, a spus el. “Sentimentul meu este că nu mai am multe turnee de jucat”, a reiterat câştigătorul a 22 de Grand Slamuri. “Roland Garros este unul dintre obiectivele mele”, a mai spus el. “Mi-ar plăcea, de asemenea, să particip la Jocurile Olimpice”, a adăugat cel care a fost de 14 ori campion la Paris, precizând că nu este “100% sigur” că se află într-o condiţie bună. Întrebat despre marele său rival Novak Djokovici, Rafael Nadal a recunoscut că îl consideră cel mai bun jucător din istorie, chiar dacă proiectează o imagine “mai proastă decât este în realitate”. “Cifrele spun că da, pentru mine este da”, a răspuns el când a fost întrebat dacă Djokovici este cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile. În ceea ce priveşte caracterul exploziv al actualului număr 1 mondial, spaniolul a explicat: “Sunt momente de frustrare, Novak îşi rupe racheta, dar la punctul următor este gata să joace din nou la 100% şi asta este cel mai bun lucru pe care l-am văzut. Nadal l-a lăudat şi pe tânărul Carlos Alcaraz. Compatriotul său are “toate ingredientele pentru o carieră incredibilă”, a spus el. Mare fan al echipei Real Madrid, tenismanul spaniol a mai spus că şi-ar dori ca francezul Kylian Mbappé să se alăture clubului madrilen. “Bineînţeles că mi-ar plăcea (să-l văd pe Mbappé la Real Madrid)”, a răspuns Nadal în acelaşi interviu. Nadal a minimalizat faptul că Mbappé a refuzat în trecut să semneze cu Real Madrid: “Nu sunt o persoană care să ţină ranchiună”, a spus el zâmbind.