Alaves o învinge pe Getafe, în etapa a 37-a din La Liga
Echipa spaniolă Alaves a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Getafe, în etapa a 37-a din La Liga, informează news.ro.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris în minutul 12 de către Carlos Vicente, din pasa lui Ruben Duarte. Reuşita gazdelor a avut nevoie de validarea VAR şi a adus o victorie importantă pentru gruparea condusă de Luis Garcia. Ianis Hagi a intrat în minutul 87, în locul lui Jon Guridi. Alaves este pe locul 10, cu 45 de puncte, cu două puncte peste Getafe, care este pe 11, cu 43 de puncte.