Antrenorul lui Dinamo, înaintea partidei din Cupa României contra FCSB: ‘Nu-mi place cuvântul revanşă’
|

Antrenorul lui Dinamo, înaintea partidei din Cupa României contra FCSB: ‘Nu-mi place cuvântul revanşă’

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Zeljko Kopic, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu îi place cuvântul “revanşă’, făcând referire la înfrângerea cu FCSB, scor 0-2, din Superligă, precizând că în întâlnirea din Cupa României cu rivala îşi doreşte doar ca formaţia sa să joace cât mai bine, conform Agerpres.

“Aşteptările pentru meciul de mâine sunt să jucăm fotbal, să dăm totul pentru a câştiga, iar în final să reuşim să trecem de faza grupelor Cupei României. Mie nu-mi place cuvântul revanşă. Eu îmi doresc doar să jucăm fotbal cât mai bine. Sigur, e un meci special cu FCSB, dar nu-mi place să vorbesc despre revanşă. La meciul precedent au fost mulţi suporteri, a fost greu, pentru că am pierdut atunci. Acum depinde de noi, trebuie să avem o reacţie după meciul precedent, trebuie să luptăm”, a spus tehnicianul croat. “Bîrligea este un jucător bun, cu siguranţă, însă nu este singurul din lotul celor de la FCSB. Ei au mulţi jucători buni cu potenţial ofensiv. Într-adevăr, FCSB are calitate, însă noi suntem pe o pantă ascendentă, progresăm în ceea ce priveşte obiectivul nostru de a crea o echipă competitivă. Am văzut puncte pozitive chiar şi în meciul trecut cu FCSB, dar nu am fost suficient de buni în ultimii 30-35 de metri. Din cauza asta am şi pierdut. Însă noi facem totul pentru a ajunge la nivelul lor şi chiar să fim mai buni decât FCSB. Nu ştiu cât timp va dura, dar sigur se va întâmpla asta”, a adăugat el. Zeljko Kopic, suspendat după ce a fost eliminat în meciul cu FC Hermannstadt din Superligă, nu consideră că absenţa sa de pe banca de rezerve va fi o problemă. “Eu am încredere în stafful meu, Florentin Petre va fi acolo, pe bancă, aşa că nu va fi niciun fel de problemă din punctul ăsta de vedere”, a explicat Kopic. Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte formaţia FCSB, miercuri, de la ora 21:00, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă contând pentru prima etapă a Grupei B a Cupei României, ediţia 2024-2025.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *