Atletico Madrid o învinge pe Valencia. Horaţiu Moldovan a fost rezervă
Echipa spaniolă Atletico Madrid a întrecut duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Valencia, într-un meci din etapa a 22-a din La Liga, anunță news.ro. Madrilenii au reuşit să deschisă scorul în prelungirile primei reprize, minutul 45+5, când Griezmann i-a pasat lui Samuel Lino şi acesta a înscris. Elevii lui Simeone şi-au majorat avantajul în minutul 57, la lovitura de cap a lui Memphis Depay, iar oaspeţii nu au avut forţa să revină. La Atletico, Horaţiu Moldovan a rămas pe banca de rezerve.
Atletico Madrid ocupă poziţia a treia în clasament, cu 44 de puncte, iar Valencia se află pe locul 8, cu 32 de puncte.