Bianca Benea şi Adrian Dabija au câştigat Cupa României la spadă
Scrimerii Bianca Benea şi Adrian Dabija au câştigat Cupa României la spadă, duminică, în Sala ”Ana Pascu” din Bucureşti, potrivit Agerpres.
La individual feminin, Benea (CSM Oradea) a învins-o în finală pe Emma Şonţ (CSA Steaua Bucureşti) cu 15-11. Podiumul a fost completat de Alexandra Predescu (CSA Steaua), învinsă de Benea în penultimul act cu 15-9, şi de Adela Danciu (CSU Craiova), întrecută în cealaltă semifinală de Şonţ cu 15-10. În competiţia masculină, Dabija (CSM Olimpia Satu Mare) l-a învins în finală pe Mihail Oprea (CSU Craiova) cu 15-12. Pe locul al treilea s-au clasat Alexandru Nyisztor Csaki (CSU Craiova) şi Andrei Timoce (CSU Târgu Mureş). În semifinale, Oprea l-a învins pe Nyisztor cu 15-8, iar Dabija s-a impus în faţa lui Timoce cu cu 15-9. Tot duminică au avut loc întrecerile şi în probele pe echipe la floretă. CSA Steaua 1 (Mălina Călugăreanu, Andreea Dincă, Andreea Gheorghe, Anca Săveanu) s-a impus la feminin, după 45-29 în finala cu CS Rapid (Ioana Barbu, Emilia Corbu, Maria Teodorescu, Julia Walczyk Klimaszyk). Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat CSA Steaua 2 (Karina Liţă, Mara Neagu Culea, Paula Radu, Teodora Şofran), care a dispus de CSU Poli Timişoara (Dumitriţa Josan, Ingrid Miti Bikfalvi, Karina Tal) cu 45-40, în finala mică.
La masculin a câştigat CS Rapid (Mădălin Chirnogeanu, Andrei Ciobănică, Petar Files, Gabriel Pavel), care a dispus în finală de CSA Steaua (Rareş Berceanu, Alexandru Pîrva, Alexandru Sîrb) cu 45-42. În finala mică, CSU Poli Timişoara 1 (Benjamin Bodo, Nikitas Gherman, Tom Gombos) a trecut de CSU Poli Timişoara 2 (Artiom Cecet, Mihnea Robănescu, Eugeniu Vadaniuc) cu 45-36. Luni vor avea loc probele de spadă pe echipe, feminin şi masculin.