Borussia Dortmund a surclasat-o pe FC Augsburg cu trei zile înaintea meciului cu Paris Saint-Germain de pe Parc des Princes
Borussia Dortmund a surclasat-o pe FC Augsburg, cu scorul de 5-1, sâmbătă pe propriul teren, într-un meci din etapa a 32-a a campionatului de fotbal al Germaniei, cu trei zile înaintea meciului cu Paris Saint-Germain de pe Parc des Princes pentru un loc în finala Ligii Campionilor, informează AFP, citat de Agerpres.
La vârful ierarhiei campionatului Germaniei, totul este deja aproape jucat cu trei etape înainte de final, cu titlul pentru Bayer Leverkusen, care va fi însoţită în sezonul viitor de Bayern Munchen, VfB Stuttgart, RB Leipzig şi Borussia în Liga Campionilor.
Borussia, care s-a impus în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG, a înscris prin Moukoko (min.4, 29), Malen (min.20), Reus (min.34) şi Nmecha (min.64), în timp ce golul lui Augsburg a fost marcat de Vargas (min.32). Această victorie îi permite lui Dortmund să revină la trei puncte de Leipzig (60 faţă de 63), ţinută în şah vineri seară de Hoffenheim (1-1), pentru locul patru.La rândul ei, Bayern Munchen, care se va deplasa la Madrid pentru meciul cu Real de miercuri, după remiza (2-2) din prima manţă a semifinalelor Ligii Campionilor, a pierdut cu 1-3 în deplasare în faţa lui VfB Stuttgart. Gazdele au punctat prin Stergiou (min.29), Jeong (min.83) şi Wamangituka (min.90+3), în timp ce pentru bavarezi a înscris Harry Kane (min.37). Căpitanul selecţionatei Angliei totalizează 36 de goluri în Bundesliga. Graţie acestei victorii, Stuttgart revine la două puncte de locul trei ocupat de Bayern Munchen. Rezultate din etapa a 32-a:VineriHoffenheim – RB Leipzig 1-1 SâmbătăWerder Bremen – Borrussia Moenchengladbach 2-2VfL Wolfsburg – Darmstadt 3-0Borussia Dortmund – Augsburg 5-1VfB Stuttgart – Bayern Munchen 3-1FC Koln – Freiburg 0-0 DuminicăUnion Berlin – VfL BochumEintracht Frankfurt – Bayer LeverkusenHeidenheim – SV Mainz Lider în clasament este Bayer Leverkusen cu 81 pct, urmată de Bayern Munchen 69 pct, VfB Stuttgart 67 pct, RB Leipzig 63 pct, Borussia Dortmund 60 pct etc.