Brandon McNulty, ciclistul american, triumfă în etapa a doua a Turului Emiratelor Arabe Unite
Americanul Brandon McNulty (UAE Emirates) s-a impus marţi în etapa a doua, un contratimp individual de 12,1 km, a Turului ciclist al Emiratelor Arabe Unite, desfăşurată în circuit la Al Hudayriyat Island.
McNulty s-a clasat pr primul loc cu timpul de 13min27sec, fiind urmat la două secunde de australianul Jay Vine (UAE Emirates) şi la patru secunde de danezul Mikkel Bjerg (UAE Emirates). Britanicul Adam Yates (UAE Emirates), unul dintre favoriţi, a fost al 16-lea la 28 secunde, potrivit Agerpres.
În clasamentul general, McNulty a preluat tricoul de lider cu un avans de două secunde faţă de Jay Vine şi, respectiv, de patru secunde faţă de Bjerg. Yates este al 15-lea la 28 secunde.Etapa a treia, prevăzută miercuri, are un traseu de 176 km între Al Marjan Island şi Jebel Jais, cu o căţărare finală de 19 km, cu o pantă medie de 5,6%, până la 1.489 m.