Campionatul European feminin începe joi, la Rimini, cu echipa României între participante
Campionatul European feminin debutează joi, la Rimini, cu calificările, iar echipele României, senioare şi junioare, se află între participante.
La competiţia găzduită de Rimini, între 2-5 mai, echipa de senioare a României include sportivele Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Maria Ceplinschi, însoţite de antrenorii Camelia Voinea, Corina Moroşan, Patrick Kiens, Florin Cotuţiu şi Daymon Jones. Calificările încep la ora 13.30, iar gimnastele tricolore fac parte din subdiviziunea a doua, alături de reprezentantele Franţei, Germaniei, Bulgariei, Slovaciei, Sloveniei, Letoniei şi Portugaliei. La finalul primei zile de competiţie se vor stabili medaliatele la individual-compus şi gimnastele calificate în finalele pe aparate, respectiv pe echipe.
La junioare, calificările debutează vineri, tot de la 13.30, iar echipa României le include pe Anamaria Mihăescu, Adelina Ionescu, Nelli Papana, Ariana Cotu şi Alexia Blănaru, însoţite de antrenorii Adela Popa, Dan Potra şi Sebastian Nemeş. Echipa României va concura tot în a doua subdiviziune, alături de reprezentantele Italiei, Germaniei, Islandei, Finlandei, Macedoniei de Nord, Bulgariei, Greciei şi Cehiei.
La finalul competiţiei din cele patru subdiviziuni se vor acorda medaliile la individual-compus şi echipe, precum şi gimnastele calificate în finalele pe aparate. Finalele pe aparate au loc sâmbătă (senioare) şi duminică (junioare), iar în ultima zi este programată şi finala pe echipe la senioare.