Cesc Fabregas este antrenorul nou-promovatei Como
Spaniolul Cesc Fabregas a fost confirmat ca antrenor principal de nou-promovata Como până în anul 2028, a indicat vineri clubul lombard, care a promovat în Serie A în sezonul trecut, scrie AFP. Fost jucător important, campion mondial şi european cu naţionala Spaniei, pentru care a avut 110 selecţii, Cesc Fabregas a semnat “un contract pe patru ani”, a precizat Como 1907 într-un comunicat citat de agerpres.ro. Fabregas, în vârstă de 37 de ani, făcea deja parte din staff-ul clubului şi a fost antrenor interimar la câteva meciuri în 2023, înainte de a fi secundul lui Osian Roberts, echipa revenind după 21 de ani în elita fotbalului italian.
După ce a asigurat interimatul, el nu a putut fi numit antrenor principal oficial, neavând toate diplomele cerute de UEFA, însă această situaţie a fost acum remediată. Spaniolul s-a ocupat şi de formaţia de tineret a grupării lombarde, unde şi-a încheiat cariera de jucător anul trecut, după o carieră petrecută mai ales la Arsenal, FC Barcelona şi Chelsea.
Como, care a anunţat joi venirea lui Pepe Reina, fost portar al naţionalei Spaniei, va debuta în noua ediţie de campionat pe teren propriu împotriva lui Juventus Torino.