Coreea de Sud, surprinsă de rezistenţa Palestinei în preliminariile CM 2026
|

Coreea de Sud, surprinsă de rezistenţa Palestinei în preliminariile CM 2026

Căpitanul selecţionatei de fotbal a Coreei de Sud, Son Heung-min, de la Tottenham, a lăudat rezistenţa echipei Palestinei după remiza (1-1) înregistrată la Amman (Iordania), marţi, contra unei selecţionate afectate de războiul din Gaza, în faza a treia a calificărilor asiatice pentru Cupa Mondială din 2026, scrie Reuters, potrivit Agerpres. Sud-coreeanul Son a stabilit scorul final încă din minutul 16, după ce Zaid Qunbar deschisese surprinzător scorul cu patru minute mai devreme, după o eroare a fundaşului Kim Min-jae, de la Bayern Munchen. Palestinienii, pregătiţi de Makram Daboub, au reuşit un egal, 0-0, şi în septembrie, la Seul, în faza anterioară a calificărilor, continuând seria de rezultate bune în pofida conflictului dintre Israel şi Hamas, care a dus la peste 40.000 de victime începând cu luna octombrie a anului trecut. ”Aş dori să-i aplaud”, a spus Son despre palestinieni, care au fost forţaţi să joace la Amman, pe teren neutru, din motive de securitate. ”Cred că au fost foarte bine pregătiţi, în ciuda faptului că se aflau într-o situaţie atât de dificilă şi şi-au executat planul de joc foarte bine. Cred că asta e ceva ce putem învăţa de la ei. Sunt dezamăgit că nu am câştigat şi sper că vom juca mai bine anul viitor”, a mai spus Son. Remiza a pus capăt unei serii de patru victorii consecutive a Coreei de Sud în Grupa B a calificărilor asiatice, dar echipa lui Hong Myung-bo este pe cale să avanseze la turneul final al Cupei Mondiale, având un avans de trei puncte faţă de Irak, ocupanta locului secund. Palestina ocupă ultimul loc, al şaselea, cu trei puncte din şase meciuri. Primele două clasate în grupă obţin biletele la CM 2026.

”Cred că am făcut acest meci dificil pentru noi din cauza greşelilor”, a mai spus Son. ”Am încercat să revenim şi am reuşit destul de repede egalarea. Dar am fi putut câştiga acest meci dacă ne-am fi transformat ocaziile”, a adăugat atacantul lui Tottenham. În cazul calificării, pentru Coreea de Sud va fi a 11-a ediţie consecutivă a Cupei Mondiale la care participă.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *