Daciana Hosu – Sperăm să le dăm minimum 50 de goluri celor din Bosnia
Portarul primei reprezentative a României, Daciana Hosu, a declarat, luni, că îşi doreşte ca echipa naţională să înscrie minimum 50 de goluri în partida cu Bosnia-Herţegovina, din preliminariile Campionatului European – EHF EURO 2024, cu unul mai mult decât în partida tur, încheiată cu scorul de 49-17, potrivit Agerpres.
“Suntem foarte pregătite, am aşteptat cu nerăbdare să ne reunim. Suntem iarăşi într-o formulă nouă, dar trebuie să închegăm cumva echipa, să legăm relaţiile de joc. Celor din Bosnia dacă le-am dat în meciul trecut aproape 50 de goluri (n.r. – scor 49-17), acum sperăm să le dăm minimum 50. Dar vreau să fiu realistă şi să spun că în acel meci din tur punctul nostru forte a fost atacul, însă în apărare se putea mai bine”, a afirmat Hosu la reunirea lotului de la Sala Agronomia din Capitală. “Emoţii încă sunt, pentru că sunt jucătoare aflate la primele meciuri la echipa naţională. Nu e presiune, dar noi ne dorim să creştem ca echipă de la meci la meci şi să ne batem cu echipele mari. Cu Franţa avem acel amical şi o să ne vedem nivelul. Se putea un test şi mai greu, cu siguranţă, dar şi acesta e un test foarte greu”, a adăugat ea. Colega sa de la echipa naţională, pivotul Lorena Ostase, speră de asemenea ca noile jucătoare din lot să se integreze repede în perspectiva amicalului cu Franţa, campioana olimpică en titre.
“Este o săptămână bună pentru noi aceasta, avem câteva fete noi în lot. După aceste două partide (n.r. – cu Bosnia-Herţegovina şi Grecia) vom avea un meci foarte interesant cu Franţa, dar până atunci sper să punem la punct tot ceea ce este nevoie. E un amical unde ambele echipe îşi pot pune în aplicare strategiile. Însă ele se pregătesc pentru un obiectiv, noi pentru altul”, a menţionat Ostase. Echipa naţională a României va juca în deplasare cu Bosnia-Herţegovina pe 4 aprilie, la Cazin, şi cu Grecia, la Buzău, pe 7 aprilie, în ultimele sale două partide din preliminariile Campionatului European – EHF EURO 2024. Lotul condus de Florentin Pera va efectua apoi un stagiu centralizat, la Buzău, în perioada 8-13 aprilie, care se va încheia cu un joc amical contra Franţei, campioana olimpică en titre, pe 14 aprilie, la Clermont-Ferrand.