Deși se zvonea despre un infarct, până la urmă a fost o infecție gastrică
Selecţionerul Senegalului, Aliou Cissé, a petrecut o noapte în spitalul din Yamoussoukro sub observaţie, înainte de a se întoarce sâmbătă la echipă, a anunţat preşedintele federaţiei, Augustin Senghor, care a precizat că nu a fost “nimic foarte grav”, relatează AFP.
Selecţionerul “se simte bine, a revenit la hotelul echipei, dar vestea a ieşit la iveală”, a precizat oficialul, scrie news.ro.
“A avut o mică infecţie gastrică alaltăieri (joi – n.r.) seara, care l-a obosit puţin, dar a participat normal la meci”, a explicat preşedintele FSF, referindu-se la victoria cu 3-1 în faţa Camerunului, vineri, la Cupa Africii pe Naţiuni.
“Era puţin slăbit, iar medicii au preferat să-l interneze în spital pe perfuzii. Nu m-aş fi aflat la Bouaké dacă antrenorul meu ar fi suferit un atac de cord”, a conchis vicepreşedintele Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF), care a asistat la meciurile Algeria-Burkina Faso şi Mauritania-Angola de la Bouaké.