Dinamo: ce spune antrenorul Neil Lennon despre o posibilă demisie
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Neil Lennon, a declarat, duminică seara, în conferinţa de presă de după meciul cu Dinamo, încheiat la egalitate, 1-1, că nu se gândeşte să demisioneze chiar dacă formaţia giuleşteană este singura din Superligă fără victorie în primele şase etape, scrie AGERPRES.
“Nu mă gândesc să demisionez de la Rapid, de abia am venit. Încerc să construiesc ceva aici, nu să plec. Sunt şase meciuri, am pierdut unul singur, de ce să demisionez? Nu pot să promit nimic, nu pot să fac promisiuni pe care nu le pot ţine. Asta e realitatea în fotbal, noi am condus în 4 din aceste 6 meciuri şi totuşi nu am câştigat”, a afirmat el. Tehnicianul nord-irlandez a menţionat că Dinamo a câştigat cu noroc un punct, beneficiind de un penalty foarte uşor acordat. “Nu sunt mulţumit cu acest rezultat, normal. Am jucat bine, am controlat jocul pentru o lungă perioadă de timp şi am avut ocaziii de a duce scorul la 2-0. Consider că decizia de a le acordat celor de la Dinamo penalty a fost îngrozitoare. A fost o atingere mult prea uşoară, iar jucătorul era în cădere înainte de orice contact. Este o decizie incredibilă de a acorda penalty. Este păcat, pentru că după cum am spus, am avut de 2-3 ori şansa de a înscrie şi al doilea gol şi a tranşa meciul. Dinamo nu ne-a pus mari probleme azi, aşa că a avut noroc să obţină acest rezultat de egalitate”, a menţionat Lennon.
“Sigur că ne-a lipsit azi un atacant de calitatea lui Rrahmani (n.r. – atacantul kosovar Albion Rrahmani, care va fi transferat la Sparta Praga după ce va face vizita medicală)… dar se vorbea de mult timp de transferul lui… a fost şi o afacere bună pentru club. Acum însă trebuie să îi găsim un înlocuitor lui Rrahmani. Nu am vorbit încă despre aducerea unui nou atacant cu conducerea, o vom face zilele următoare. Am o listă cu atacanţi. Ne trebuie un atacant bun pentru că nu am marcat atât cât ar fi trebuit în aceste etape. Avem nevoie de calitate în acea zonă”, a adăugat antrenorul. Neil Lennon a precizat că este frustrant că formaţia sa nu a reuşit să câştige niciun meci în acest sezon.
“Este foarte frustrant că nu am reuşit să câştigăm până acum. Cred că meritam să obţinem mai mult. Dar aşa este fotbalul, uneori este crud. Pot găsi scuze, dar nu o voi face. Noi trebuie să fim mai buni în ultima treime şi să tranşăm meciurile atunci când avem ocazia”, a mai spus el. Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga de fotbal fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1 (0-0), duminică seara, în Giuleşti, în etapa a şasea. Rapid are cinci egaluri şi un eşec în acest sezon. Rapid şi Dinamo s-au întâlnit în principala competiţie internă de 116 ori, de 50 de ori a câştigat gruparea alb-roşie, de 40 de ori s-a impus formaţia giuleşteană, iar alte 26 de partide s-au terminat la egalitate. Palmaresul cu Rapid gazdă este de 59 de meciuri, 24 de victorii Rapid, 14 remize şi 21 de succese Dinamo, potrivit LPF.