Doi jucători chilieni au fost arestați, în timp ce se antrenau, pentru un presupus viol în grup
Clubul chilian de fotbal Cobreloa Calama, din prima ligă, a anunţat că doi jucători au fost arestaţi joi, în timp de se antrenau, de poliţia de investigaţii (PDI), în cadrul unei anchete legate de un presupus viol în grup petrecut în septembrie 2021, transmite EFE.
Clubul a comunicat că jucătorii în cauză sunt excluşi din lot până la clarificarea situaţiei lor.
În această anchetă au fost reţinuţi alţi foşti şapte juniori ai echipei.Cei nouă fotbalişti implicaţi, ale căror identităţi nu au fost făcute publice, au fost arestaţi în diferite oraşe chiliene pentru o faptă pe care ar fi comis-o când erau minori şi jucat pentru Cobreloa. Denunţul victimei se referă la o faptă petrecută pe 21 septembrie 2021, când tânăra care avea 18 ani atunci a participat, ca invitată, la o sărbătoare la centrul de antrenament al clubului, unde ar fi fost agresată de jucători. Asociaţia Naţională a Fotbalului Profesionist (ANFP) din Chile a anunţat ulterior suspendarea imediată a fotbaliştilor arestaţi joi.