Dorit de mai multe cluburi din Europa, Xabi Alonso și-a ales echipa pentru viitorul sezon
Tehnicianul spaniol Xabi Alonso a anunţat, vineri, că va rămâne antrenor al echipei Bayer Leverkusen şi sezonul viitor.
“Săptămâna trecută am avut o întâlnire bună cu Simon (Rolfes, directorul sportiv) şi Fernando (Carlo, preşedintele) şi le-am transmis decizia mea de a continua ca antrenor al lui Bayer Leverkusen”, a subliniat Xabi Alonso la conferinţa de presă premergătoare meciului de sâmbătă, de la ora 16.30, pe terenul echipei Hoffenheim, în cadrul etapei a 27-a din Bundesliga. “S-a vorbit mult despre viitorul meu în ultimele săptămâni”, a declarat el la conferinţa de presă. “Am avut multe meciuri, multe obiective şi trebuia să fim concentraţi. În timpul pauzei, am avut timp să mă gândesc. Am luat o decizie săptămâna trecută şi am avut o discuţie bună cu managerii mei. Le-am spus că voi continua să antrenez această echipă şi în sezonul următor. Am încercat să iau decizia corectă, cea mai firească. Cred că acesta este locul potrivit pentru mine ca antrenor tânăr”, a declarat spaniolul, al cărui contract este valabil până în iunie 2026. “Clubul mă susţine şi mă respectă. Fanii mi-au arătat multă dragoste în acest sezon şi chiar şi în momentele dificile din sezonul trecut. Cred că putem avea un sezon mare, iar staful mă ajută să lucrez mai bine în fiecare zi. Jucătorii îmi dau putere, îşi doresc să fie aici şi asta mă face să vreau să fiu mai bun.Munca mea nu s-a terminat aici. Sunt fericit aici. Când pun toate elementele pe masă, sunt convins că este decizia corectă. Este un proces, iar dezvoltarea echipei este legată de dezvoltarea mea ca antrenor. Acesta este primul meu sezon (complet) ca antrenor. Trebuie să îmi demonstrez valoarea şi să acumulez experienţă. La acest club, mă simt stabil, sunt fericit şi lucrăm împreună. Suntem mereu împreună. Am spus că săptămâna trecută va fi termenul meu limită. Trebuia să ne concentrăm asupra sezonului nostru”, a adăugat Xavi.
Deja joi, Uli Hoeness, preşedintele de onoare al lui Bayern Munchen, a spus că “va fi dificil, dacă nu probabil imposibil, să-l aducem în acest an pe Xabi Alonso”. Xabi Alonso conduce Bayer Leverkusen din octombrie 2022, Echipa este încă neînvinsă în toate competiţiile în acest sezon şi este pe cale să câştige primul său titlu în Bundesliga. Bayer are zece puncte avans faţă de Bayern, cu zece meciuri rămase de disputat în Bundesliga.
Prin urmare, Bayern şi Liverpool vor trebui să caute în altă parte succesorii lui Thomas Tuchel şi Jürgen Klopp.