Ei vor să fie președinții României, dar nu-și pun centura de siguranță
Fostul campion de raliuri și actual expert în conducere defensivă, Titi Aur a tras un semnal de alarmă cu privire la modelele pe care politicienii le transmit românilor în anul electoral. Șeful „Academiei Titi Aur” spune că niciun candidat la alegerile prezidențiale nu a purtat centura de siguranță când s-a promovat la volan.
România continuă să fie pe primul loc la numărul accidentelor rutiere și al morților de pe șosele la nivelul Uniunii Europene. Nici măcar figurile publice nu dau un exemplu bun, susține Titi Aur, care a câștigat 49 de raliuri de la debutul său din 1986. „Este o modă a candidaților la alegerile prezidențiale să se filmeze în diferite ipostaze în mașini: mergând în autovehicul, interviuri în mașină, când opresc mașina etc. Consultanții le spun probabil că poporul român trăiește și în mașină o perioadă”, a explicat Titi Aur pentru Ziare.com. „Transmit un mesaj greșit” Specialistul în conducere defensivă spune însă că exemplul dat de candidații la alegerile prezidențiale este foarte prost. „Nu veți vedea niciun viitor candidat cu centura de siguranță. Transmit un mesaj greșit. Ei vor să fie președinții României, dar nu-și pun centura de siguranță. Transmit românilor că ‘Pentru mine, viitorul președinte, nu contează. Eu merg fără centură de siguranță. Dar ‘Tu, fraiere, trebuie să porți centura, altfel te amendează poliția’”, a explicat Titi Aur.