Enrico Cardile se alătură echipei Aston Martin F1 de la Ferrari
Directorul tehnic al Ferrari, Enrico Cardile, se va alătura echipei Aston Martin anul viitor în calitate de director tehnic, a anunțat marți echipa de Formula 1 cu sediul în Silverstone, fără a oferi o dată precisă de începere, potrivit mediafax.
Ferrari anunțase luni plecarea sa, Cardile urmând să aibă probabil o perioadă prelungită de concediu. „Enrico împărtășește motivația mea de a avea succes în F1 și va avea la dispoziție toate resursele pentru a-și realiza această ambiție”, a declarat Lawrence Stroll, proprietar și CEO al echipei Aston Martin. „Împreună cu Andy Cowell, care se va alătura ca CEO al grupului în octombrie, și cu liderii noștri existenți, creăm o echipă formidabilă”.
Cowell, fostul șef al departamentului de motorizare de la Mercedes, a fost anunțat săptămâna trecută că îi va lua locul lui Martin Whitmarsh, fostul director al McLaren. Formula 1 se confruntă cu schimbări majore în 2026, cu un nou motor și reglementări tehnice.Aston Martin va renunța la actualele unități de propulsie Mercedes pentru a deveni singura echipă motorizată de Honda.