EURO 2024: Meciul România – Olanda este unul foarte imprevizibil, apreciază Garry Kasparov
Marele maestru şi multiplu campion mondial la şah Garry Kasparov a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că meciul echipei naţionale de fotbal a României cu Olanda, din optimile de finală ale EURO 2024, va fi unul foarte imprevizibil, tocmai de aceea a evitat să ofere un pronostic.
“Voi urmări meciul, nu pot să dau un pronostic. Pare că azi nici cele mai puternice echipe nu sunt imune, iar cele cu şansa a doua reuşesc lucruri importante. De aceea consider că meciul de mâine este unul foarte imprevizibil”, a spus Kasparov. El a menţionat că trecerea de faza grupelor la Campionatul European este o realizare importantă pentru actuala echipă naţională a României. “Urmăresc fotbalul azi mai puţin decât înainte… Aşa că eu sunt mai familiarizat cu echipa naţională de fotbal a României de acum 30 de ani, mai exact cea din 1994. Dar faptul că România a reuşit să treacă de faza grupelor la acest Campionat European este o realizare importantă. Din punctul meu de vedere, al unui amator, România trebuie să se aştepte la un meci greu cu Olanda. Însă după cum am văzut în primele meciuri eliminatorii de la acest turneu final până şi cele mai puternice selecţionate pot suferi înfrângeri. Ieri Anglia a reuşit să se califice numai printr-un miracol, asta deşi a avut în faţă o echipă presupus mai slabă. Însă eu nu am simţit asta uitându-mă la meci. De aceea urez succes României”, a explicat Garry Kasparov, prezent în aceste zile la Bucureşti la turneul Superbet Chess Classic România 2024, cea de-a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour.
Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena. Naţionala condusă de Edward Iordănescu va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, meci care va avea loc în data de 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.
România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D. Tricolorii au trecut pentru a doua oară de faza grupelor, după ediţia din 2000, însă acum au reuşit să termine pe primul loc.