FCSB: Charalambous dezvăluie ce i-a recunoscut la pauză arbitrul despre golul marcat de Miculescu
|

FCSB: Charalambous dezvăluie ce i-a recunoscut la pauză arbitrul despre golul marcat de Miculescu

Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat joi seară, după meciul cu Glasgow Rangers, pierdut cu scorul de 0-4, că arbitrul i-a spus la pauză că a greşit la golul anulat al lui Miculescu, informează news.ro.

“Nu a fost o seară bună pentru noi. Ştiam că vom avea un adversar greu în faţă. Problema e că am primit 4 goluri în acelaşi fel. La acest nivel plăteşti pentru orice. Spuneam că înainte de meci trebuie să fim în cea mai bună formă. La pauză arbitrul mi-a spus că a greşit la golul marcat de Miculescu. S-a întâmplat, a trecut şi acum avem meci duminică. Trebuie să ne pregătim 100%. La acest nivel detaliile fac diferenţa. Când pierzi un meci, sigur că eşti supărat. Trebuie să ne pregătim acum pentru următorul meci. Cu siguranţă i-am supărat şi pe fanii care au venit până aici. Începând de duminică, sunt convins că jucătorii vor da totul pentru a îi face din nou fericiţi pe fani”, a spus Charalambous, potrivit Digi Sport. Formaţia bucureşteană FCSB a fost învinsă, joi seara, în deplasare, scor 4-0, de echipa scoţiană Glasgow Rangers, în etapa a treia din Liga Europa. În minutul 2 Miculescu i-a furat mingea portarului scoţian Jack Butland şi a înscris, dar arbitrul fluierase fault în atac şi golul a fost anulat.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *