Formula 1 adoptă inteligența artificială
Noile tehnologii și Inteligența Artificială modifică modul în care se desfășoară Formula 1. Sistemele moderne verifică amănunțit componentele mașinilor, inclusiv piulițele și șuruburile. În funcție de rezultate, dar și de alți factori, IA realizează strategia cursei, conform Mediafax.
De asemenea, modelul mașinii este realizat în funcție de simulări video și de testele realizate în tunelul de vânt. Inițial, modelele sunt încărcate într-un program care simulează fluxul de aer din jurul lor, iar cele care nu corespund sunt eliminate în mod automat. Cele care trec testul video sunt construite în proporție de 60% pentru a fi verificate în tunelul de vânt. Prototipurile sunt echipate cu sute de senzori. care permit inginerilor de software să simuleze performanța mașinii în diferite scenarii, potrivit CNBC. Mașina este realizată parțial pentru a putea fi supusă unor teste diferite, dar și pentru a fi modificată rapid în funcție de nevoile echipei și ale piloților. În unele zone, IA a înlocuit complet decizia umană. Este vorba despre senzorii care au înlocuit cronometrele și termometrele pentru motor. Utilizarea noilor tehnologii a devenit cu atât mai importantă cu cât bugetele anuale ale echipelor au fost limitate prin regulament, iar programul curselor s-a mărit. De exemplu, inventarul poate fi realizat de programe cu IA care cresc foarte mult eficiența și scad costurile. Noile tendințe au atras și atenția sponsorilor. Dacă în trecut companiile de tutun erau în topul sponsorilor din F1, acum în domeniu s-au implicat firme precum Orange și Google. Acestea oferă sume importante de bani, dar și acces la tehnologie și expertiză IA. Tehnologia modernă mai permite echipelor să dezvolte strategii pentru diferite circuite. Mașinile proiectate pentru piste rapide, cum ar fi Silverstone din Marea Britanie, nu vor avea aderența necesară pentru un circuit precum Monaco, unde șoferii trebuie să folosească întreaga lățime a pistei. De asemenea, tehnologica cu IA le permite specialiștilor să adapteze strategiile în timp real. O echipă din F1 are voie să aibă până la 60 de angajați pe pistă în zilele cursei și fiecare dintre aceștia comunică rapid cu analiștii de la sediu.