FOTO Preşedintele CIO, Thomas Bach, l-a decorat pe preşedintele Ugandei
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, l-a decorat pe preşedintele Ugandei, Yoweri Kaguta Museveni, pentru contribuţia acestuia la dezvoltarea sportului, conform Xinhua, potrivit Agerpres.
Bach l-a decorat pe preşedintele Ugandei cu o medalie onorifică cu prilejul vizitei de miercuri la reşedinţa de stat din Entebe. Preşedintele CIO a mulţumit guvernului Ugandei pentru modul său de conduce pentru sprijinirea permanentă a sportului, dovedită prin numeroasele medalii pe care ţara le-a obţinut pe scena internaţională, inclusiv la Jocurile Olimpice. Museveni, însoţit de soţia sa, care este şi ministrul educaţiei şi sporturilor, Janet Kataaka Museveni, a promis că executivul Ugandei va furniza terenul pentru construcţia unui nou sediu al Comitetului Olimpic al Ugandei. Anterior, preşedintele Thomas Bach s-a întâlnit cu premierul Ugandei, Robina Nabbanja, care a precizat limpede faptul că executivul va sprijini mereu sportul pentru că acesta aduce o contribuţie foarte mare pentru Uganda în ceea ce priveşte procesul de construcţie a naţiunii. Donald Rukare, preşedintele Comitetului Olimpic al Ugandei, a declarat pentru agenţia Xinhua că se simte foarte umil pentru că preşedintele Museveni s-a angajat să ofere teren pentru construcţia noului sediu al Comitetului olimpic ugandez. ”Vechiul cartier general se află în Lugogo de mulţi ani, iar o nouă casă este visul nostru”, a declarat Donald Rukare.
Vizita preşedintelui CIO Thomas Bach în Uganda este parte a unui turneu extins în ţările africane, care include Senegal, Africa de Sud, Lesotho, Uganda şi Rwanda.