Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală la Rouen
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen, potrivit news.ro
Gabriela Ruse (26 de ani, locul 83 WTA) a învins-o în trei seturi pe franţuzoaica Clara Burel (23 de ani, locul 44 WTA), favorita numărul 7 a turneului WTA 250 Open Capfinances Rouen Metropole. Ruse s-a impus cu 6-0, 2-6, 6-3, după o oră şi 54 de minute de joc. În sferturi, Gabriela Ruse o va înfrunta pe câştigătoarea din meciul Anna Karolina Schmiedlova (Cehia) – Caroline Garcia (Franţa).