Helmut Duckadam va juca fotbal de acum înainte lângă Dumnezeu
“Ce se mai poate spune acum? Îmi e greu să vorbesc… (n.r. – plânge). Am atâtea amintiri frumoase cu Helmut… Noi am fost făcuţi în acelaşi timp ambasadori ai turismului românesc şi am avut multe activităţi comune. Îmi amintesc de blândeţea lui, de vorba lui bună… eu când am auzit că Helmut Duckadam a murit am zis că e o glumă. Din păcate, Helmut va juca de acum înainte fotbal lângă Dumnezeu. Sper să îl aibă în grijă, pentru că Helmut a suferit mult. Sportul de performanţă e frumos la televizor, dar în spate numai cei care îl practică ştiu ce urme lasă. Şi trebuie să avem grijă de noi”, a spus Lipă.”Helmut era foarte iubit şi respectat, avea o familie model. Eu nu l-am văzut la niciun eveniment fără soţia sa şi fiica sa. E ceva greu de acceptat ce s-a întâmplat. Dumnezeu să-l ierte”, a adăugat preşedinta ANS. Trupul neînsufleţit al fostului portar Helmut Duckadam a fost depus, marţi, la Arena Naţională din Capitală în jurul orei 13:00, acolo unde cunoscuţii, prietenii, rudele şi iubitorii fotbalului au putut să îşi ia rămas bun de la cel supranumit “Eroul de la Sevilla”. Sicriul acoperit cu drapelul României a fost depus pe esplanada din zona VIP a celui mai mare stadion din ţară. În apropiere au fost amplasate fotografii ale lui Helmut Duckadam, precum şi două televizoare pe care au rulat imagini de la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986. Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept ”Eroul de la Sevilla”, a decedat, luni dimineaţa, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 65 de ani. Duckadam fusese operat pe cord deschis în septembrie. Federaţia Română de Fotbal a anunţat că înaintea tuturor partidelor de fotbal organizate de FRF şi LPF în această săptămână se va ţine un moment de reculegere în memoria lui Helmut Duckadam. Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, judeţul Arad, Helmut Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978). A devenit ”Eroul de la Sevilla” în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când a reuşit să apere patru lovituri de pedeapsă consecutive în succesul Stelei în faţa Barcelonei (2-0). Performanţa de atunci l-a făcut să intre în Cartea Recordurilor. Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, a avut două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion, o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986).