Întâlnirea de Cupa Davis Grecia – România va începe cu meciul Tsitsipas-Copil. Programul confruntărilor din weekend, de la Atena
|

Întâlnirea de Cupa Davis Grecia – România va începe cu meciul Tsitsipas-Copil. Programul confruntărilor din weekend, de la Atena

Întâlnirea de Cupa Davis Grecia – România va începe cu meciul Tsitsipas-Copil. Programul confruntărilor din weekend, de la Atena Întâlnirea Grecia – România, din play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială I a Cupei Davis, va începe cu meciul de simplu Stefanos Tsitsipas – Marius Copil, anunță news.ro.
Vineri a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor întâlnirii din weekend de la Atena, din Liossia Olympic Sports Hall. Astfel, sâmbătă vor avea loc meciurile de simplu Stefanos Tsitsipas – Marius Copil (de la ora 16.00) şi Aristotelis Thanos – Nicholas Ionel. Ziua de duminică va începe cu partida de dublu în care vor evolua perechile Stefanos Tsitsipas / Petros Tsitsipas şi Marius Copil / Victor Vlad Cornea (ora 12.00), pentru ca apoi să se joace meciurile de simplu: Stefanos Tsitsipas – Nicholas Ionel şi Aristotelis Thanos – Marius Copil.

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Gabriel Trifu, i-a convocat pentru întâlnire pe: Marius Copil (33 de ani, 294 ATP la simplu), Nicholas David Ionel (21 de ani, 265 ATP), Cezar Creţu (22 de ani, 364 ATP), Luca Preda (17 ani, 1.095 ATP) şi Victor Vlad Cornea (30 de ani, 69 ATP la dublu). De partea cealaltă, selecţionata Greciei va fi alcătuită din Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 7 ATP), Alexandros Skorilas (23 de ani, 753 ATP), Ioannis Xilas (22 de ani, 1.286 ATP), Aristotelis Thanos (22 de ani, 1.428 ATP) şi Petros Tsitsipas (23 de ani, 95 ATP la dublu).

Aceasta este cea de-a treia confruntare în Cupa Davis dintre cele două echipe, fiecare având câte o victorie. În 1933, Grecia a învins cu 4-1, la Atena, în turul al doilea al zonei Europa. România a câştigat în 1970, cu 5-0, la Bucureşti, în sferturile zonei Europa, victoriile fiind reuşite de Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Viorel Marcu, Sever Mureşan şi perechea Ilie Năstase/Ion Ţiriac.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *