Irina Bara a fost eliminată de la Roland Garros
|

Irina Bara a fost eliminată de la Roland Garros

Irina Bara se alătură celorlate trei jucătoare române de tenis eliminate în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Bara a condus cu un set avans în meciul de marți întrerupt de ploaie, dar a fost în cele din urmă învinsă de slovena Dalila Jakupovic, potrivit Mediafax.

Irina Bara a ratat calificarea în turul secund, după un meci de două ore și 20 de minute de joc efectiv, pierdut cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4. Românca, numărul 215 mondial, a câștigat un prim set cu cinci break-uri, înainte ca ploaia să întrerupă jocul în setul secund. Pauza nu i-a priit sportivei din România, Jakupovic conducând cu 5-1 în setul doi, pe care l-a câștigat în ciuda unui rebreak al româncei, inutil pentru a se impune în două seturi. În decisiv, cele două au mers ca la cap până la 4-4, cu câte două break-uri de fiecare parte. În game-ul 9, Bara a condus 40-30, dar a cedat servicul și s-a văzut condusă cu 5-4, pentru ca apoi slovena să închidă meciul.

În turneul de calificare pentru tabloul principal Gabriela Ruse s-a calificat în turul doi, în timp ce Andreea Mitu, Anca Todoni și Laura Ioana Paar au părăsit deja competiția, din primul tur.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *