Jandarmii ‘i-au luat pe sus’ pe ultrași
|

Jandarmii ‘i-au luat pe sus’ pe ultrași

Jandarmeria Capitalei anunţă că la un control care a vizat un autocar al suporterilor, înaintea meciului FCSB – Corvinul, contând pentru Supercupa României, s-au descoperit materiale pirotehnice, dar şi “fragmente de natură vegetală”.

Pe timpul deplasării suporterilor echipei CS Corvinul Hunedoara către arena sportivă, cu scopul de a monta coregrafia galeriei, cu ocazia controlului efectuat asupra unui autocar, au fost găsite 38 de materiale pirotehnice ascunse în interiorul acestuia. Totodată, în interiorul unui rucsac au fost depistate mai multe fragmente de natură vegetală, acoperite în staniol, şi o ţigaretă confecţionată artizanal, precizează Jandarmeria, conform News.ro. Au fost întocmite două acte de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, cu doi autori, şi alte două acte de sesizare, cu 38 de autori, deoarece niciunul dintre aceştia din urmă nu a recunoscut faptul că a deţinut materialele pirotehnice şi materiile vegetale în cauză. Obiectele au fost ridicate în vederea confiscării şi predării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive şi ale Legii nr. 143 din 2000 (republicată) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Accesul suporterilor în stadion se va face sub supravegherea forţelor de ordine, după un control riguros efectuat de către jandarmerie şi societatea specializată de protecţie şi pază. FCSB, campioana României, şi Corvinul Hunedoara, câştigătoarea Cupei României, luptă, joi, pentru Supercupa României. Meciul se va disputa pe stadionul Steaua, de la ora 20.00.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *