Jannik Sinner, al doilea finalist la Rotterdam
Tenismanul italian Jannik Sinner, cap de serie numărul 1 şi recent învingător la Australian Open, s-a calificat în finala turneului ATP 500 de la Rotterdam după ce l-a eliminat sâmbătă pe olandezul Tallon Griekspoor, 6-2, 6-4, informează AFP.
Deosebit de eficient la serviciu, Sinner, locul 4 ATP, a trecut după ceva mai mult de o oră de joc de Griekspoor (29 ATP), care a suferit o accidentare la un picior şi a avut nevoie de îngrijiri la începutul setului doi, potrivit Agerpres.
Adversarul italianului în finală va fi australianul Alex De Minaur (11 ATP), care a dispus în prima semifinală de bulgarul Grigor Dimitrov (13 ATP), cu 6-4, 6-3. Sinner va fi favorit în faţa lui De Minaur, în faţa căruia nu a pierdut niciodată în şase meciuri.Italianul este neînvins de la începutul acestui an, în care a reuşit 14 victorii consecutive. De Minaur care a împlinit sâmbătă 25 de ani, va urca pe locul 9 în clasamentul ATP şi va intra pentru prima oară în Top 10. Turneul de la Rotterdam este dotat cu premii totale de 2.134.985 de euro.