JO 2024 – Taekwondo: thailandeza Panipak Wongpattanakit a obţinut al doilea său titlu olimpic la cat. 49 kg / Clasamentul final al categoriei 58 kg
Sportivul sud-coreean Tae-joon Park a cucerit medalia de aur la cat. 58 kg, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după o finală cu azerul Gaşim Magomedov, care s-a retras prematur din cauza unei accidentări, transmite Yonhap.
Asiaticul a reuşit o lovitură la corp după şase secunde şi a preluat conducerea cu 2-0, după care Magomedov s-a accidentat câteva secunde mai târziu, când cei doi sportivi s-au ciocnit. Park (20 ani) a reuşit să îl învingă în semifinală pe tunisianul Mohamed Khalil Jendoubi, principalul favorit, iar Magomedov s-a impus în faţa campionului olimpic en titre, italianul Vito Dell’Aquila. Francezul Cyrian Ravet a obţinut bronzul după un meci cu Vito Dell’Aquila, iar Mohamed Khalil Jendoubi după un duel cu spaniolul Adrian Vicente Yunta.
Clasamentul final al categoriei 58 kg: 1. Tae-joon Park (Coreea de Sud) 2. Gaşim Magomedov (Azerbaidjan)
3. Cyrian Ravet (Franţa) 3. Mohamed Khalil Jendoubi (Tunisia) 5. Adrian Vicente Yunta (Spania) 5. Vito Dell’Aquila (Italia) 7. Jack Woolley (Irlanda) 7. Yohandri Granado (Venezuela) 9. Bailey LewisM (Australia) 9. Omar Gergely Salim (Ungaria) …