Julen Lopetegui este în vizorul lui Bayern Munchen, după ce Ralf Rangnick a refuzat clubul bavarez
|

Julen Lopetegui este în vizorul lui Bayern Munchen, după ce Ralf Rangnick a refuzat clubul bavarez

După ce antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi a anunţat că va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal din vara acestui an, clubul bavarez are în vedere alţi doi sau trei antrenori, printre care se află şi numele spaniolului Julen Lopetegui, informează EFE, citând presa locală.

Cotidianul Bild relata în ediţia sa de sâmbătă că directorul sportiv al lui Bayern, Max Eberl, analizează dacă tehnicianul spaniol, în vârstă de 57 de ani, ar putea fi succesorul lui Thomas Tuchel în sezonul viitor, conform Agerpres.

Lista de posibili candidaţi ai lui Eberl îi mai cuprinde pe Roger Schmidt (57 ani), antrenorul lui Benfica Lisabona, şi pe Erik ten Hag (54 ani), antrenorul lui Manchester United.Postul de televiziune Sky a anunţat şi el că Bayern l-a contactat pe Lopetegui pentru a discuta despre disponibilitatea sa de a prelua echipa germană. Tehnicianul spaniol a antrenat-o pe Wolverhampton Wanderers, din Premier League, din noiembrie 2022 până în august anul trecut, iar de atunci se află fără angajament. Lopetegui a mai pregătit naţionala Spaniei în perioada 2016-2018, pe Real Madrid timp de patru luni şi pe Sevilla între 2019 şi 2020. Conform presei germane, proritatea lui Bayern a fost Xabi Alonso, însă spaniolul, aflat în contract cu Bayer Leverkusen până în 2026, a pus capăt zvonurilor, anunţând la sfârşitul lui martie că va rămâne în sezonul viitor pe banca lui Leverkusen, care între timp şi-a asigurat câştigarea campionatului. Tot potrivit presei, Bayern s-a gândit apoi la selecţionerul Germaniei, Julian Nagelsmann, care a fost demis de conducerea clubului bavarez la sfârşitul lunii martie 2023. Însă la mijlocul lui aprilie Nagelsmann şi-a prelungit contractul cu naţionala până la Cupa Mondială din 2026. Rangnick, artizanul ascensiunii lui RB Leipzig, pe care a antrenat-o de două ori între 2015 şi 2019, a explicat că refuzul său nu este o respingere a lui FC Bayern, ci o decizie pentru sa. Tuchel a fost obligat de conducerea lui Bayern să renunţe la funcţie în vara lui 2024, cu douăsprezece luni mai devreme decât era prevăzut, după o serie de rezultate slabe obţinute în februarie. Bayern va juca pe 8 mai împotriva lui Real Madrid, în deplasare, în manşa a doua a semifinalelor Ligii Campionilor. Cele două echipe au remizat în tur, 2-2.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *